Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CRIMINAL LA 16 ANI. Reconstituirea omorului de la Sălătrucel

SADISM. Gheorghe Marian Uţă, este un tânăr rom recidivist din Sălătrucel, care a fost condamnat de două ori la închisoare cu suspendare şi urma să mai primească încă o condamnare pentru furturi multiple. Oamenii din zonă ştiau ce poamă este, dar nu-şi închipuiau nicio clipă că acesta este un ucigaş cu sânge rece. Nu mică le-a fost mirarea însă când, miercuri, 6 noiembrie a.c., criminaliştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au reuşit să dovedească, prin compararea ADN-ului de pe bâta ciobănească (cea cu care a fost omorâtă femeia) cu ADN-ul lui, că Uţă este adevăratul criminal al Danielei Grecu. Criminalul şi-a recunoscut fapta şi le-a mărturisit anchetatorilor că nu a intenţionat să o omoare pe femeie, ci doar să o tâlhărească. Însă, susţine tânărul, în momentul în care Daniela Grecu a încercat să se apere şi s-a întors spre el, s-a speriat şi i-a dat cu bâta în cap până a omorât-o. În urma percheziţiilor la locuinţa tânărului, poliţiştii au găsit o mică parte din bunurile femeii. El le-a povestit investigatorilor că, de teamă că va fi prins, a făcut un foc în curte şi a incendiat geanta şi telefoanele furate de la victima sa.
CRIMINAL LA 16 ANI. Reconstituirea omorului de la Sltrucel

După o muncă asiduă şi investigaţii aprofundate, poliţiştii vâlceni au reuşit să-l prindă pe criminalul femeii de 36 de ani de la Sălătrucel. Daniela Grecu a fost ucisă cu sânge rece în data de 20 octombrie a.c., iar criminalul s-a ascuns până acum. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au stat mereu însă pe urmele lui, au avut răbdare, au strâns probe şi, în final, l-au prins. Astfel, ucigaşul s-a dovedit a fi un puşti de doar 16 ani, Gheorghe Marian Uţă, un cunoscut recidivist din zonă, ce face parte dintr-o familie de romi din Sălătrucel. Potrivit primelor declaraţii date în faţa anchetatorilor, acesta, în seara de 20 octombrie, s-a dus să o tâlhărească pe Daniela Grecu, intenţionând să-i fure geanta cu bani şi telefoanele. În momentul în care femeia s-a întors spre el să se apere, băiatul s-a speriat şi atunci i-a dat cu o bâtă în cap până a omorât-o.

ADN-ul l-a dat de gol pe criminal

Investigaţiile poliţiştilor vâlceni au fost cu mult mai complicate decât se aşteptau. Zilele treceau una câte una, iar criminalul nu le cădea în plasă. Au avut, la început, un cerc de 8-10 suspecţi, criminaliştii luându-i în calcul pe majoritatea infractorilor din zonă. Sigur, în acest cerc era şi Gheorghe Marian Uţă, pentru că tânărul de 16 ani este recidivist, însă nu era niciun indiciu care să ducă la el. Cu toate acestea, poliţiştii au luat-o din casă în casă, întrebându-i pe oamenii din Sălătrucel şi Berislăveşti dacă ştiu cui aparţin bâta de cioban cu care a fost omorâtă Daniela Grecu. Câţiva cetăţeni şi-au dat cu părerea că „ar fi a lui Uţă”. Atunci, criminaliştii au avut inspiraţia de a compara ADN-ul de pe corpul delict cu ADN-ul băiatului, pe care-l aveau ca probă într-un alt dosar, trimiţând mostrele la Institutul de Criminalistică. Acesta a fost indiciul clar că Gheorghe Marian Uţă este criminalul Danielei Grecu.

CRIMINAL LA 16 ANI. Reconstituirea omorului de la Sltrucel
A ars bunurile furate

În urma percheziţiilor efectuate la locuinţa tânărului rom de 16 ani, poliţiştii au reuşit să identifice cartelele reîncărcabile ce i-au aparţinut victimei. Restul bunurilor furate de la Daniela Grecu în momentul în care a omorât-o au fost incendiate în curtea casei, Uţă dându-le foc de teamă că va fi prins. Cu toate acestea, oamenii legii au scormonit în jar şi au găsit un display al unuia dintre cele două telefoane sustrase, dar şi părţi din geanta furată.

Trebuie menţionat că de la locul crimei şi până la casa unde locuia Gheorghe Marian Uţă este o distanţă aproximativă de 1,5 kilometri, însă el a reuşit să-şi şteargă urmele pentru că a fugit de-a lungul râului, acolo unde şi-a abandonat şi bâta cu care a ucis.

Ucigaş cu sânge rece

Tragedia din comuna Sălătrucel a avut loc, aşa cum spuneam, în data de 20 octombrie. Daniela Grecu, o tânără de 36 de ani, a fost găsită moartă chiar în faţa magazinului. Trupul neînsufleţit al Danielei Grecu a fost găsit abia a doua zi, iar poliţiştii criminalişti ajunşi la faţa locului şi-au dat seama imediat că este vorba despre o crimă odioasă, femeia având capul pur şi simplu zdrobit.

Din primele cercetări a reieşit că femeia a fost lovită cu o bâtă în cap, fiind doborâtă la pământ. Deşi victima era lipsită de apărare şi întinsă pe jos, criminalul Gheorghe Marian Uţă a continuat să-i dea cu bâta în cap până a lăsat-o fără suflare. Romul de doar 16 ani se pare că a filat-o mult timp, iar când femeia se pregătea să intre în maşină, i-a dat cu bâta ciobănească în cap, a aruncat-o în şanţ şi i-a furat geanta cu bani, acte şi două telefoane. Apoi, infractorul a plecat de la faţa locului fără nicio remuşcare şi a lăsat-o pe femeie zăcând într-o baltă de sânge între maşină şi chioşcul pe care-l deţinea. Trupul tinerei a fost găsit abia a doua zi dimineaţă, în jurul orei 08.00, deşi crima se pare că ar fi fost comisă duminică seara, în jurul orelor 19.30 – 20.30. Cei care au găsit-o au fost elevii ce se duceau la şcoala din spatele magazinului. Ei au rămas şocaţi când au văzut-o pe femeie plină de sânge şi au fugit repede să-i spună femeii de serviciu a unităţii de învăţământ, care a sunat imediat la poliţie.

Arestat pentru 29 de zile

Acum, criminalul de 16 ani, Gheorghe Marian Uţă, se află în custodia oamenilor legii. Miercuri dimineaţa, 6 noiembrie a.c., el a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea unde a fost audiat mai multe ore până ce le-a povestit anchetatorilor cu lux de amănunte cum a omorât-o pe femeie. Ulterior, adică joi, 7 noiembrie a.c., Uţă va fi prezentat instanţei de judecată a Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cu siguranţă, magistraţii vâlceni nu vor stat pe gânduri şi-l vor trimite după gratii pentru fapta sa odioasă. Gheorghe Marian Uţă riscă să primească o condamnare de 25 de ani pentru omor calificat, însă pedeapsa i se va înjumătăţi la 12,5 ani de închisoare pentru că este minor.