Polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Vâlcea și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au acționat ieri, 14 noiembrie a.c., în zona de nord a județului Vâlcea, în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos. Cu această ocazie, poliţiştii vâlceni au confiscat 34 m.c. de material lemnos şi au aplicat amenzi de 15.000 lei.
În urma verificărilor, s-a stabilit că o societate care are drept obiect de activitate comercializarea materialului lemnos, a expediat în lunile septembrie, octombrie și noiembrie a.c., în Racovița, 18 mc. de lemn de foc, fără avize de însoțire.
De asemenea din verificări a reieșit că societatea a comercializat 15 mc de deșeu de material lemnos, fără să întocmească documente justificative privind aceste vânzării. Societatea a fost sancționată contravențional cu 10.000 de lei, iar cei 33 de mc. de material lemnos, confiscați.
La aceeași dată, polițistii Poliției orașului Băile Govora, au depistat un bărbat de 42 de ani, din Govora, în timp ce transporta cu o remorcă, în oraș, 1,700 m.c. de material lemnos, esenţă plop fără a avea asupra sa aviz de însoţire. S-a dispus sancţionarea contravenţională a bărbatului cu 5.000 şi confiscarea materialului lemnos, care a fost lăsat în custodie ocolului silvic.
La depistare au participat și jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi al orașului Băile Govora.
Lasă un comentariu