Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CAPTURĂ RECORD DE ȚGĂRI DE CONTRABANDĂ

La Rm. Vâlcea 19.959 pachete de țigări de contrabandă, de proveniență Serbia, au fost confiscate miercuri, 28 septembrie a.c., în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii vâlceni, cu sprijinul Autorităților Vamale, a Poliției de Frontieră și S.I.P.I. Vâlcea. Astfel, la ora 07.55, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, în localitatea vâlceană Câineni, două autoturisme, conduse de Valentin Niagu, de 28 de ani, din București și Costel Pienar, de 24 de ani, din orașul Simeria, județul Hunedoara, iar la controlul acestora au fost descoperite 19.959 pachete de țigări, de contrabandă, de proveniență sârbească. Ancheta a fost preluată de specialiștii din cadrul Serviciului de Investigare a fraudelor Vâlcea, iar țigările au fost predat Autorității Vamale. Pe numele celor doi suspecți a fost întocmit un dosar penal, fiind cercetați pentru evaziune fiscală și contrabandă și au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea între 5 și 15 ani. Prejudiciul produs bugetului de stat, prin neplata taxelor vamale și a accizei, a fost calculat și se ridică la 102.051,30 lei (1 miliard lei vechi).

CODRUȚA ALEXANDRU