Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Beat, a accidentat 2 oameni pe terasa unui bar, apoi a fugit

Inconștiență pentru un tânăr de 35 de ani. Pe fondul consumului de alcool, acesta a produs în după amiaza acestei zile un accident rutier, pe Drumul Național 65 C, în comuna Popești, județul Vâlcea.

Dorind să efectueze un viraj la dreapta pentru a intra în curtea unui bar din comună, acesta a intrat cu maşina pe terasa barului, unde a acroșat 2 bărbați. Din primele informații, victimele au mai multe fracturi. 

După incident, șoferul a părăsit locul accidentului, fiind depistat după aproximativ o oră. În urma testării cu etilotestul, a reieșit că avea 0,91 alcoolemia.