Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
www.guraialomitei.com

BĂTAIE generală în TÂRGUL SLĂVITEŞTI! Şapte victime duse la spital!

www.guraialomitei.comÎn dimineaţa zilei de sâmbătă, 16 mai 2015, în Târgul Slăviteşti, de pe raza localităţii Ioneşti, a avut loc un conflict, care în final a degenerat într-o bătaie în toată regula. Totul s-a întâmplat în jurul orei 09.00, când doi tineri din Prundeni, de peste 25 de ani, s-au luat la harţă cu două tinere din localitatea Băbeni, lovindu-le cu diferite obiecte şi cauzându-le răni la mâini şi la picioare. La scurt timp însă, la faţa locului au ajuns şi rudele fetelor, care s-au implicat în scandal şi s-au luat la bătaie cu cei doi recalcitranţi.

Persoanele care au asistat la întregul scandal spun că s-ar fi scos şi săbii şi cuţite la interval, iar în urma apelului pe 112, la faţa locului au ajuns echipaje de poliţie de la Prundeni, dar şi o dubă cu mascaţi. Până acum însă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, nu a putut să confirme dacă săbiile şi cuţitele au fost folosite şi dacă cineva a fost rănit în urma folosirii acestora. Ceea ce a putut să ne spună a fost faptul că în urma conflictului, nu mai puţin de şapte persoane au fost rănite. Este vorba în primul rând despre cele două tinere, Maria D. şi Lucica D., precum şi de rudele acestora Angela B., Robert D., Gheorghe D., Marin D. şi Nicolae D.

Iniţial, la spital a ajuns doar Maria D., care acuza dureri mari la picioare şi care a fost transportată cu un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea. După aceea, din câte se pare, şi celelalte şase victime au mers pe cont propriu la spital pentru a primit îngrijiri medicale. „Din datele pe care le am până acum, pot să vă spun că Poliţia Prundeni s-a autosesizat în acest caz şi a început cercetările, după ce poliţiştii au fost cei care au aplanat conflictul. Însă, până acum nu a fost depusă nicio plângere penală împotriva agresorilor. În funcţie de acest lucru, poliţiştii din cadrul IPJ Vâlcea vor continua cercetările” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Alina Teodorescu.