Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BĂTAIE CU BRICEGE LA WINNERS PUB: Trei bărbaţi au ajuns la spital

Un scandal care s-a lăsat cu împărţirea de pumni, picioare dar şi tăieturi de bricege a tulburat liniştea locatarilor de pe strada Dacia din Râmnicu Vâlcea la sfârşitul lunii octombrie. Oamenii au sunat la 112 şi au anunţat despre existenţa unui conflict spontan, între mai multe persoane într-un local de pe strada respectivă. Agentul de pază, care se afla, în interiorul localului, a intervenit pentru stingerea conflictului, însă a fost şi acesta agresat. De asemenea, majoritatea consumatorilor au ieşit din local şi şi-au împărţit pumni cu generozitate, uitând să plătească consumaţia, localul alegându-se cu o pagubă de 2.000 lei.

Când a sosit poliţia, la faţa locului au fost găsiţi 3 bărbaţi, care prezentau diferite leziuni, fiind transportaţi cu ambulanţa la spital pentru îngrijiri medicale. În apropiere a fost descoperit un briceag, care prezenta urme superficiale de substanţă cu acelaşi aspect de sânge.

I-au oferit bani agentului de pază pentru a pleca din spital

Din verificările efectuate s-a mai stabilit că la spital au venit pentru primire de îngrijiri medicale Ene Tudor, de 34 de ani, care l-a determinat pe Nisipeanu Florin să plece din spital şi să nu mai continue investigarea medicală. Bărbatul a oferit şi agentului de securitate o sumă de bani pentru a face acelaşi lucru, acesta a refuzat şi a rămas în continuare pentru a i se acorda îngrijirile medicale.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea şi reţinerea lui Necşoiu Gheorghe, de 34 de ani, Ene Tudor, de 34 de ani şi Nisipeanu Florin, de 27 de ani, care sunt bănuiţi de provocarea şi participarea la scandal, tulburând ordinea şi liniştea publică la localul din Rm. Vâlcea, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare ordinii şi linişti publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovirea sau alte violenţe.

Cei trei bătăuşi au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în urma probatorului administrat în dosarul penal, s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 ore. Ulterior, au fost prezentaţi magistraţilor de la Judecătoria Rm. Vâlcea, care au dispus ca cei trei scandalagii să fie cercetaţi în stare de libertate.