Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbat din VÂLCEA, REŢINUT pentru violenţă în familie

Un bărbat de 52 de ani, comuna Ghiroiu, judeţul Vâlcea, care locuia fără forme legale pe raza comunei Turcineşti, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violenţă în familie, conducerea unui vehicul în perioada de suspendare a dreptului de a conduce și de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la data de 7 iulie, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale, de 48 de ani, din localitatea Turcineşti, ulterior fiind depistat de poliţişti în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 664 Turcinești, având permisul de conducere suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Suspectul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.