Poliţia Rutieră Vâlcea anunţă că, începând cu luni, 25 august 2014, pe DN 67, la km. 196 + 140 m, mai exact la intersecţia cu Bulevardul Dem Rădulescu, vor fi restricţii în trafic. Asta pentru că, administraţia locală efectuează lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la intersecţia DN 67 cu bulevardul Dem Rădulescu. Astfel, circulaţia se va desfăşura alternativ pe câte un sens de mers. folosindu-se pe timpul zilei semnalizarea cu piloţi de circulaţie iar în timpul nopţii se utilizează semnalizarea cu semafor. „Pe acest segment de drum se instituie restricţii de circulaţie, cu obligaţia respectării semnalizărilor în vigoare de către conducătorii auto. Restricţiile de circulaţie se aplică până la finalizarea lucrărilor, termenul limita fiind data de 30 septembrie a.c. Rugăm participanţii la trafic ca, în cazul în care vor circula pe acest traseu, să circule preventiv şi să respecte semnalizarea rutieră temporară din zonă” – susţin poliţiştii rutieri ai Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea.
Lasă un comentariu