Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ATENŢIE şoferi! 16 radare pe şoselele din Vâlcea în mini-vacanţa de 1 Mai

Vitezomanii vor fi „vânaţi” zilele acestea de poliţiştii rutieri. Asta pentru că, în perioada 1- 4 mai a.c., şeful Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Vâlcea, Florian Ioniţă, a decis să scoată în stradă nu mai puţin de 45 de agenţi de circulaţie, iar în 16 zone considerate periculoase din judeţ vor fi amplasate radare. Mai mult decât atât, poliţiştii rutieri le-au declarat „război” şoferilor ce obişnuiesc să se urce beţi la volan, avertizându-i că raziile se vor înmulţi, iar amenzile vor fi drastice. „Scopul activităţilor desfăşurate este acela de reducere a numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora, produse ca urmare a încălcării normelor rutiere, dar şi conştientizarea opiniei publice cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă regulile de circulaţie. De asemenea, reamintim că pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector. Pietonilor le reamintim să traverseze drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie niciun autovehicul” – se arată într-un comunicat de presă al SPR Vâlcea.