Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Accidente rutiere grave datorate băuturilor alcoolice

Vineri, 16 martie a.c., în mai puțin de o oră, pe Drumul Național 7 au avut loc două accidente extrem de grave. Dacă la unul victima ce mergea pe partea carosabilă se afla, se pare, în stare de ebrietate, la cel de-al doilea șioferul unui Opel, fiind beat la volan, a spulberat un bărbat ce se afla pe marginea drumului.

În stare de ebrietate, pe marginea drumului

Primul accident rutier a avut loc vineri seara, în jurul orei 19.00, pe raza localității Brezoi. Șoferul unui Opel, Bogdan E. 30 de ani, a acroșat o femeie ce mergea pe marginea drumului, anunțând imediat poliția și ambulanța. În urma impactului, femeia, Rodica B. 35 de ani, s-a ales cu numeroase fracturi de gambă, umăr și mandibulă, fiind inițial transportată la Spitalul din Brezoi. La scurt timp, ea a fost dusă la Spitalul de Urgență Vâlcea, unde medicii au constatat că victima se afla în stare de ebrietate. Nici la unitatea sanitară din Rm. Vâlcea nu a fost ținută mult, starea femeii înrăutățindu-se și fiind transportată în stare de comă la un spital din Sibiu.

Din primele cercetări, se pare că șioferul nu consumase băuturi alcoolice, el fiind totu și cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Beat la volan, a ucis un om

Cel de-al doilea accident a avut loc vineri seara în jurul orei 19.50, atunci când un șiofer beat la volan a spulberat un pieton ce mergea pe marginea drumului. Accidentul s-a produs în Rm. Vâlcea, pe DN 7, în apropiere de Dacos. Din primele cercetări a rezultat că Nicolae C. 66 de ani, în timp ce conducea un Opel, la kilometrul 175 + 790, a lovit cu partea din față dreapta a ma șinii un bărbat, care, așa cum spuneam, mergea pe marginea drumului. Daniel M. 43 de ani, a fost pur și simplu spulberat, el decedând la scurt timp după accident.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, polițiștii constatând că acesta avea 0,50 miligrame/litru în aerul pur expirat. Acum, conducătorul auto este cercetat pentru ucidere din culpă.

CLAUDIA STANCIU