Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENTE în VÂLCEA: Doi pietoni, spulberaţi pe şosele

La sfârşitul acestei săptămâni, doi pietoni au fost victimele unor accidente rutiere destul de serioase. Unul dintre aceste accidente a avut loc vineri, 27 februarie a.c., în jurul orei 11.00, în oraşul Bălceşti. Acolo, şoferul unui autoturism, Dumitru R. – 26 de ani, a condus pe strada Ulicioiu, iar la un moment dat, când a intrat într-o depăşire, maşina a derapat şi a lovit cu partea din spate stânga un pieton ce se afla pe marginea drumului. Pietonul, Nicolae B., s-a ales cu răni serioase, el fiind transportat la spital acolo unde i-au stabilit diagnosticul de traumatism cranian acut cu plagă şi traumatism torace stânga.

Cel de-al doilea accident a avut loc în aceeaşi zi şi în jurul aceleiaşi ore, însă în municipiul Râmnicu Vâlcea. Totul s-a petrecut la trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor Carol cu Splaiul Independenţei, atunci când şoferul Vasile G. – 65 de ani, din Milcoiu, nu i-a acordat prioritate de trecere pietonului Gheorghe M. – 56 de ani. Poliţia Rutieră a ajuns la faţa locului, însă pietonul a refuzat atunci să meargă la spital. După câteva ore însă, în jurul orei 19.00, victima s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea, el susţinând că are dureri la un picior în urma accidentului rutier. Astfel, s-a întocmit dosar pentru vătămare corporală.