Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

ACCIDENT spectaculos în RÂMNICU VÂLCEA!

foto arhiva Vocea ValciiBeat criţă, un şofer din Râmnicu Vâlcea a provocat un accident rutier pe bulevardul Tudor Vladimirescu. S-a întâmplat vineri, 8 aprilie 2016, în jurul orei 16.50, când Victor G. – de 57 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autovehicul, iar pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului intrând într-un stâlp aflat pe partea dreapta a sensului de mers.

Din impact, maşina s-a răsturnat, fiind grav avariată. În schimb, şoferul a scăpat nevătămat, însă a ajuns pe mâinile poliţiştilor rutieri, care au descoperit că omul avea o alcoolemie de 0,81mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.