Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT la Slătioara! S-a răsturnat cu mașina și a intrat într-un cap de pod

La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.N. 67, pe raza comunei Slătioara.

Ajunşi la faţa la locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 21 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Tg. Jiu, la km. 142 + 700 de metri, a pierdut controlul direcţiei de mers datorită condiţiilor de drum, a părăsit partea carosabilă lovind un cap de pod, iar ulterior s-a răsturnat pe plafon.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-facial, traumatism toracic cu fracturi costale şi policontuzii simple membre, precum şi a pasagerului din autoturism, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Horezu fiindu-i stabilit diagnosticul de politraumatism prin accident rutier.

În urma testării conducătoarei auto cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur in aerul expirat.