Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT la Gura Văii. Un minor a fost rănit

Astăzi, 9 august a.c., pe DN 7, în dreptul localității Gura Văii, comuna Bujoreni, județul Vâlcea, la km 184+400m, a avut loc un accident de circulație, în urma căruia un minor a fost rănit. Din informațiile primite de la IPJ Vâlcea, un bărbat a condus un autoturism înmatriculat în Italia din direcția Vâlcea -Sibiu, acesta nu a păstrat distanța de siguranță în mers și a intrat în coliziune față-spate cu un auto înmatriculat în București care era oprit în coloană.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pasagerului minor de 13 ani aflat pe locul stânga spate în auto înmatriculat în București.