Incident nefericit în după-amiaza zilei de 22 octombrie a.c., atunci când un pieton s-a dezechilibrat, a căzut pe carosabil şi a fost lovit de o autoutilitară. Accidentul a avut loc în jurul orei 13.00, pe strada Int. Albinei, din Râmnicu Vâlcea, pietonul Andrei Ş. deplasându-se pe stradă în momentul în care, în dreptul unui imobil, s-a dezechilibrat spre stânga şi a fost lovit de remorca unui autoutilitare condusă de Vasile C. – 33 de ani, din Pietrari.
Din fericire, pietonul a fost rănit uşor, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea constatând că are o plagă şi excoriaţii la cot, dar şi contuzii la umărul stâng. Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Foto: arhivă
Lasă un comentariu