Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

ACCIDENT în LANŢ la RÂURENI: Cinci maşini implicate!

foto arhiva Vocea ValciiAccident rutier în lanţ la Râureni, pe DN 64, în judeţul Vâlcea, marţi, 24 noiembrie a.c., în jurul orei 12.10. Vinovat de producerea ambuteiajului în care au fost implicate cinci maşini s-a dovedit a fi şoferul Vasile C., de 47 de ani, din comuna Stoeneşti, care conducerea din direcţia nord – sud, pe banda nr. 2, iar la km 111 + 900 m, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de autoturismul condus de Gabriela D., de 44 de ani, care circula în faţa sa, în momentul frânării intrând în coliziune faţă spate cu acesta.

Impactul a fost puternic, autoturismul condus de Gabriela D. a fost proiectat în autoturismul condus de Florin V., de 31 de ani, care circula pe sensul opus. După aceea, şoferul Vasile C., după impactul cu autoturismul condus de Gabriela D., a efectuat manevra de viraj la dreapta, acroşând în partea laterală stânga un alt autoturism condus de I. Toma, de 55 de ani, din loc. Dingeşti, care circula pe banda I din direcţia nord-sud. Şi nu s-a oprit totul aici, pentru că ulterior producerii acestui eveniment rutier, Ionuţ V., de 22 de ani, din comuna Şirineasa, a condus un autoturism şi nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de autoturismul condus de Vasile C., intrând în coliziune cu acesta

„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a Gabrielei D., care a fost transportată la spital, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral minor şi policontuzii membru drept. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativ. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă” – se arată în comunicatul IPJ Vâlcea.