Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT: După ce l-a dat jos din maşină, l-a călcat cu roata pe picior

Marţi seara, 29 decembrie a.c., în jurul orei 22.01, un şofer neatent a rănit un tânăr de 19 ani, după ce l-a debarcat din propria maşină. În fapt, conductorul auto, Ştefan R., de 47 ani, din Rm. Vâlcea, a condus un autoturism pe str. I.C. Brătianu, din Râmnicu Vâlcea, iar la un moment dat el a oprit într-o intersecţie pentru a coborî o persoană din autovehicul. Când s-a pus în mişcare însă, şoferul l-a acroşat cu roata dreapta spate.

Astfel, Andrei P. – 19 ani, s-a ales cu contuzii serioase la piciorul drept. „Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ. În continuare se vor efectuata cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Vâlcea.