Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ACCIDENT DE VÂNĂTOARE la Prundeni. Din vânător a ajuns „vânat”

La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în data de 9 noiembrie a.c., în Fondul de Vânătoare al localităţii Prundeni a avut loc un accident de vânătoare, în urma căruia un bărbat a rămas mutilat pe viaţă.

Incidentul s-a produs în jurul orei 13.30, iar la partida de vânătoare, organizată de AJVPS Drăgăşani, au luat parte 14 persoane. Abia ce se deschisese sezonul de vânătoare de iepuri şi fazani, iar vâlcenii din zona Drăgăşani s-au înghesuit să meargă la vânătoare. Din nefericire, din cauza neatenţie, a avut loc un accident, unul dintre vânători, Gheorghe D., fiind nimerit cu o alică direct în ochi.

Conform adjunctului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, comisarul – şef Marius Dascălu, în momentul fatidic doi dintre vânători, P.C. şi R.I., au tras focuri de armă, iar una dintre alice a ricoşat dintr-un copac direct în ochiul victimei. „Nu se ştie încă care este vinovatul, însă s-a deschis un dosar penal şi se fac cercetări pentru a stabili condiţiile în care s-a produs accidentul. În acest moment suntem la stadiul audierilor de persoane” – ne-a declarat comisarul – şef Marius Dascălu.

Din câte se pare, când a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, victima a declarat iniţial că i-a sărit o aşchie în ochi. Numai că, medicii şi-au dat seama că este vorba de o alică şi despre un accident de vânătoare şi au anunţat organele abilitate.

Vânătorul rănit a fost transportat ulterior la Spitalul de Oftalmologie din Bucureşti, acolo unde a fost operat de medicii specialişti. Din nefericire, cadrele medicale nu i-au putut salva ochiul, vâlceanul rămânând mutilat pe viaţă.