Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A spart două magazine şi două autoturisme într-o singură noapte

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea principalului suspect al mai multor infracțiuni de furt din magazine și de auto, fapte săvârșite pe data de 18 august a.c., în localitatea Cernișoara, județul Vâlcea. Este vorba de un bărbat de 32 de ani, din localitatea Copăceni, care a recunoscut săvârșirea faptelor comise.

Astfel, în noaptea de 17/ 18 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliţie Rurală Lăpuşata au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Cernișoara, au avut loc două furturi din magazine comerciale, de unde au fost sustrase, de către persoane necunoscute, prin forțarea ușii de acces, suma de 350 lei, iar din alte două autoturisme aparținând unor persoane din aceiași localitate, au fost sustrase mai multe bunuri personale.
În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de furt, urmând a se propune soluție procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu.