Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

A „sărbătorit” Sfânta Maria mai devreme şi s-a ales cu dosar penal

Foto: arhiva Vocea ValciiDuminică, 14 august a.c., în jurul orei 17:00, la un control al poliţiştilor rutier, a fost oprit S. Mihai, de 42 de ani, din comuna Păuşeşti, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un un autovehicul pe DJ 646 B – Păuşeşti.

La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, recoltându-i se două probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. În cauză s-au întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336, alin. 1 din Codul Penal.