Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A împuşcat-o în cap pentru că a sunat la uşă

Pentru că a cerut ajutor după un accident de maşină, o tânără de 19 ani din Detroit a fost împuşcată în cap de proprietarul casei la care a sunat pentru ajutor. Renisha McBride a fost implicată într-un accident auto şi, pentru că telefonul ei era descărcat, a sunat la uşa unei case din apropiere pentru a cere ajutor.

Persoana care a răspuns la uşă a împuşcat-o pe tânără în cap. Anchetatorii au stabilit că glonţul a intrat prin ceafă, ceea ce înseamnă că tânăra părăsea veranda casei în momentul în care a fost împuşcată.

Familia este în stare de şoc şi suspectează că atacul a fost unul rasial, tânăra fiind de culoare. „A împuşcat-o în cap…pentru ce? Pentru că a sunat la uşă. Dacă se simţea ameninţat ar fi putut să sune la poliţie. Mi-a ucis nepoata şi sper că va intra la închisoare”, a declarat mătuşa tinerei ucise.