Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

Ziua Poliţiei Române

foto arhiva Vocea ValciiAstăzi, 25 martie, de Buna Vestire, Poliţia Română se află în zi de sărbătoare, o sărbătoare a speranţei, a credinţei în forţa binelui asupra răului şi a încrederii în viitor. Deşi trăim timpuri complexe, lumea noastră fiind măcinată de conflicte şi ameninţări la însăşi esenţa existenţei noastre, încrederea cetăţenilor în autoritatea legii şi a statului trebuie să primeze.

De aceea, această zi este un bun prilej de a ne reafirma respectul pentru profesia de poliţist, conştienţi de faptul că misiunea acestuia implică riscuri majore, poliţistul român punându-şi adesea viaţa în pericol pentru a ne apăra drepturile şi libertăţile.

Mulţumim poliţiştilor vâlceni pentru profesionalismul, onoarea şi dăruirea de care dau dovadă în îndeplinirea sarcinilor ce au ca prim obiectiv siguranţa noastră. Îi asigurăm de întreaga noastră consideraţie, oferindu-le necondiţionat sprijinul ziarului Vocea Vâlcii în toate activităţile şi misiunile lor. La mulţi ani!

• Colegiul de redacţie