Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VIDEO EXCLUSIV: Premierul Victor PONTA, incognito la OLTCHIM (foto)

Vizită surpriză la combinatul Oltchim Rm Vâlcea în după-amiaza zilei de luni, 8 septembrie 2014, premierul Victor Ponta fiind invitat de sindicaliştii chimişti să le dea garanţii privind privatizarea şi ţinerea în viaţă a societăţii.

Premierul a răspuns solicitării liderilor de sindicat şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, şi a venit la Oltchim însoţit de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Discuţiile nu au durat mai mult de o jumătate de oră, timp în care premierul Victor Ponta le-a promis chimiştilor că se vor şterge o parte din datoriile istorice ale Oltchim către CET şi alţi furnizori de materii prime. De asemenea, şeful Guvernului a mai spus că se caută soluţii pentru ca cei disponibilizaţi să-şi primească salariile compensatorii. Pe de altă parte, Ponta a precizat că a purtat discuţii la chinezii, la recenta sa vizită în China, privind privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Vedeţi în VIDEO de mai jos reacţia premierului după vizita de la Oltchim!