Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Victor Boştinaru readuce în prim plan relaţiile româno-israeliene

Eurodeputatul a lansat în Parlamentul European un volum dedicat relaţiilor diplomatice dintre cele două state în perioada 1948-1969

Istoria relaţiilor diplomatice dintre România şi Israel în primele două decenii de la instaurarea regimului comunist în România a fost scoasă la lumină printr-o colaborare a unor europarlamentari din cele două state.

Eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, împreună cu eurodeputatul Marek Maciej Siwiec, Preşedintele Grupului „Prietenii europeni ai Israelului”, au lansat marţi, 15 octombrie, la Bruxelles, volumul „România – Israel 1948 – 1969 diplomatic documents”. Lansarea va fi însoţită de o conferinţă pe tema relaţiilor diplomatice dintre România şi Israel, unde vor fi prezentate câteva filme de referinţă din arhiva Televiziunii Române. La evenimentul de lansare vor participa înalţi oficiali europeni, ambasadori, eurodeputaţi şi jurnalişti din presa internaţională. Volumul va fi disponibil gratuit pe website-ul eurodeputatului Victor Boştinaru. La realizarea volumului şi-au adus aportul şi Dumitru Preda, ambasadorul României în Cuba, David Walzer, ambasadorul Israelului pe lângă UE, omologul său român Mihnea Motoc şi Ştefan Tinca, ambasadorul României în Belgia.