Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ultimă oră: VOCEA VÂLCII a avut dreptate: Prefectul de Vâlcea va fi UNPR-istul Dumitru Cornoiu

Surse demne de încredere din interiorul arcului guvernamental apropiate lui Victor Ponta ne-au informat că Mircea Nadolu a fost eliberat din funcţie începând cu data de joi, 13 martie a.c., hotărârea publicându-se tot joi în Monitorul Oficial. În urma negocierilor din interiorul Alianţei PSD – UNPR – UDMR, prefectul de Vâlcea va fi numit de la UNPR. Au existat mai multe propuneri ale organizaţiei judeţene a UNPR, însă numai una stă în picioare şi îndeplineşte toate condiţiile pentru ocuparea funcţiei de prefect. Este vorba despre actualul director al AJOFM Vâlcea, Dumitru Cornoiu, care este şi funcţionar public. Ceilalţi doi, aflaţi pe lista de propuneri, Petre Grigore şi Eusebiu Veţeleanu nu sunt funcţionari publici şi deci sunt incompatibili cu demnitatea de prefect.