Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Politia Romana

STOP BRACONAJULUI: 4,5 tone de PEŞTE, confiscate de POLIŢIE (FOTO/VIDEO)

Politia RomanaIncredibil, braconierii au ajuns să recurgă la metode tot mai ingenioase pentru a putea pescui ilegal. Aşa a făcut şi un bărbat de 44 de ani, care a fost descoperit că săpase un tunel de 40 de metri lungime, tunel ce pornea din curtea casei sale şi se termina pe malul lacului de acumulare Ciuşlea – Movileni, pe cursul râului Siret, acolo unde bracona zilnic. Tunelul a construit în anul 2009, iar acolo poliţiştii au găsit şapte unelte de pescuit de tip plasă monofilament, în lungime totală de 320 metri, dar şi o barcă de pescuit gonflabilă, lansete şi o camera de tractor improvizată ca plută.

Ei bine, prinderea acestui braconier a fost, de fapt, una din multe acţiuni ale Poliţiei Române pentru stoparea braconajului, acţiuni organizate în perioada 11 aprilie – 14 mai a.c., şi care s-au soldat cu confiscarea a 4,6 tone de pește pescuit ilegal și a 22 de kilometri de plase de pescuit. Polițiștii au constatat cu această ocazie făptuirea a 345 de infracţiuni, ei aplicând peste 3.700 de sancţiuni contravenţionale.

Mai mult decât atât, au fost verificate 405 societăţi comerciale care comercializează peşte şi produse din peşte, 76 de amenajări piscicole, 124 de ambarcaţiuni şi 6.365 de autoturisme.

Politia Romana