Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naţionale din 1990, născut la Drăgăşani – Vâlcea este un personaj relativ enigmatic al plaiurilor noastre mioritice. Apariţiile sale rare la televizor, foarte bine regizate, îl fac sa fie ferit de ochii publicului. Cu toate acestea, drăgăşeneanul nostru este unul dintre oamenii politici cu una dintre cele mai înalte cote de încredere în ochii electoratului român. În anul 2003, Isărescu s-a lansat şi în afaceri, înfiinţând societatea Măr SRL, cu sediul în str. Traian din Drăgăşani – Vâlcea, o firmă cu profil agricol. Administrator era chiar Mugur Isărescu, el figurând, atunci, la Registrul Comerţului, ca unic asociat al societăţii. Ulterior, guvernatorul a renunţat la 30% din părţile sociale, cedându-le soţiei sale. SC Măr SRL a înregistrat, anul trecut, un profit net de 3.878 lei şi o cifră de afaceri de 36.461 lei. Vinurile marca Isărescu sunt la mare căutare, iar guvernatorul ţine foarte mult la etichetă, solicitându-le distribuitorilor să nu pună un adaos mare la o sticlă de vin, din soiul Crâmpoşie, de pe dealurile Drăgăşanilor.
Guvernatorul Isărescu şi americanii
De curând, Isărescu a revenit în prim-planul opiniei publice, odată cu desecretizarea unei scrisori adresată de guvernatorul Băncii Naţionale a României către conducerea Trezoreriei SUA (Federal Reserve – FED), filiala Kansas. În documentul declasificat de americani, datat, cel mai probabil, la începutul anilor ’90, Mugur Isărescu îşi expune intenţiile pe termen lung cu privire la România. În planul lui Isărescu, este schiţată privatizarea economiei româneşti. Şeful BNR vorbeşte despre intenţiile sale privind „reformarea sistemului economic şi bancar” din România şi Europa de Est. În document se vorbeşte despre privatizări, despre asistenţa acordată României de FMI şi BM, dar şi despre politicile monetare care vor fi aplicate monedei naţionale. Interesant este faptul că scrisoarea a apărut pe site-ul FED New York, zilele acestea, motivul desecretizării regăsindu-se, credem noi, în prevederile legislaţiei americane.
Scrisoarea tradusă
„În primul rând, permiteţi-mi mie şi domnului Urdea (n.r. – predecesorul lui Mugur Isărescu la conducerea BNR) să mulţumim Federal Reserve Bank of Kansas City pentru această imensă oportunitate. Participarea, de anul trecut, la o conferinţă internaţională în care s-a discutat despre reformele radicale din sistemul economic şi bancar din România a fost nu numai peste posibilităţile noastre, ci şi peste visurile noastre.
Subiectul despre care discutăm acum este foarte complex şi eu nu pot pretinde să îl tratez în mod comprehensiv. Prefer, în loc, să vă prezint câteva idei personale despre conceptul nostru de convertibilitate. În acelaşi timp, o să încerc să încep prin reformarea sistemului economic şi bancar, nu numai în România, ci, de asemenea, şi în statele din Europa de Est. Împărtăşim opinia potrivit căreia diferenţele economice şi situaţiile politice din ţările din Europa Centrală şi de Est necesită abordări diferite. În ceea ce priveşte situaţia României, credem că singurul mod efectiv în care s-ar putea face, în mod real, o tranziţie de la o economie centralizată la o economie de piaţă, ar trebui să fie axat pe trei planuri. În primul rând, trebuie să dezmembrăm instituţiile centrale de planificare şi controlul lor rigid asupra preţurilor, salariilor, precum şi asupra altor variabile economice şi să punem în locul lor instituţiile de piaţă potrivite. În acest sens, în opinia noastră, este esenţială reforma radicală a sistemului bancar. În al doilea rând, trebuie să convertim proprietatea (bunurile) şi să promovăm sectorul privat. Aici, în opinia noastră, esenţial în acest proces este transformarea companiilor de stat. În al treilea rând, trebuie să construim plasa de siguranţă în sistemul de asigurări sociale, potrivită pentru mecanismele unei economii de piaţă. Pentru România, acesta este un punct cu atât mai important, pentru că populaţia României a suferit prea mult, mai ales în ultima decadă – decada nebuniei – şi suntem foarte siguri că orice tranziţie de succes către o economie de piaţă depinde de evitarea producerii de noi suferinţe populaţiei din România. În ceea ce priveşte convertibilitatea, suntem întru totul de acord cu conceptul prezentat de domnul Bergsten şi de domnul Williamson, cu privire la modalitatea actuală de convertire şi importanţa convertirii valutei (circulaţie monetară) pentru economiile de piaţă emergente din Europa de Est. Un aspect bun, subliniat de autori, este că planificarea centralizată a fost caracterizată nu doar prin imposibilitatea de a converti moneda, dar şi de imposibilitatea de a converti bunurile. Ar trebui să adaug că inconvertibilitatea în România a atins un adevărat vârf în ultimii ani ai regimului anterior. Biletele de bancă au devenit din ce în ce mai mult bilete de loterie. Cu noroc şi multă răbdare, se presupunea că vor cumpăra ceva bunuri, de multe ori nu chiar pe cele dorite. Abordarea noastră legată de convertibilitate este corelată cu secvenţele generale din reformele economică şi bancară din România. Prefer abordarea secvenţială, în locul celei de „bing bang” sau a celei graduale. Pentru aceasta, trebuie să ţinem cont de priorităţile României. România a fost, cu excepţia Albaniei, cea din urmă ţară din Europa de Est care a mers spre democraţie şi spre o economie de piaţă. Am început, în decembrie 1989, cu cel mai centralizat şi mai rigid sistem economic şi cu o adevărată dictatură. Apoi, am avut o revoluţie însângerată, care, din nefericire, a fost urmată de şase luni de vid politic şi nelinişti sociale. Dacă e să privesc partea pozitivă a revoluţiei din România, am descoperit că dispariţia Partidului Comunist, în cea mai fierbinte zi din decembrie, a eliminat toate obstacolele ideologice împotriva cărora am luptat. Există un consens naţional pentru democraţie şi pentru o economie de piaţă. Guvernul nou ales este puternic determinat să acţioneze rapid în această direcţie.
Ce am făcut, deja, până în acest moment? Actul de Conversie a întreprinderilor de stat a fost dezbătut şi a trecut acum câteva luni prin noul Parlament al României. În concordanţă cu acesta, trei sferturi din întreprinderile de stat au devenit companii comerciale, a căror privatizare este dorită în totalitate, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, începând, cel mai probabil, din această toamnă. Ultimul sfert din întreprinderile de stat, dintre care, cele mai multe asigură utilităţi publice, au devenit companii autonome, deţinute de stat. Mai devreme, în martie acest an, alte două legi majore au fost trecute prin Guvernul provizoriu. Una a permis şi a promovat înfiinţarea unor companii noi, private, iar cealaltă a relaxat, în mod semnificativ, regulile cu privire la investiţiile străine în România. Ce ne aşteaptă în viitorul apropiat? Construim legi privind reformarea radicală a sistemului bancar românesc – avem asistenţă de la Banca Mondială şi FMI în acest capitol. Sperăm că legea privind reforma sistemului bancar va trece nu mai târziu de sfârşitul acestui an. De asemenea, pregătim proiectul de lege cu privire la plasa de siguranţă în sistemul de asigurări. Obţinerea convertibilităţii monezii României este văzută în acest context, al reformei economice interne şi al reformei sistemului bancar. Instituţiile specifice şi cadrul general legal pentru convertibilitate vor fi create, în principal, prin reforme bancare. În plus, împărtăşim opinia domnului Bergsten şi pe aceea a domnului Williamson cu privire la faptul că introducerea, deopotrivă, a convertibilităţii bunurilor şi a convertibilităţii monedei, în mod conexat, este o idee bună. De aceea, eu consider că legea Conversiei întreprinderilor de stat este critică. Abordarea noastră cu privire la convertibilitate, gradualism rapid, este bazată pe licitaţie de monedă şi retenţie de conturi. Cadrul legal pentru stabilirea retenţiei conturilor a fost deja fixat prin Actul de Conversie şi prin Actul Antreprenorilor Privaţi. Potrivit acestor legi, companiile româneşti au voie să reţină 30 la sută din profiturile schimbului internaţional iar, din februarie anul viitor, 50 la sută. Probabil că mai avem nevoie de nişte calificări tehnice, în acest moment. Ne pregătim pentru cadrul legal pentru schimburile internaţionale prin licitaţie, pe care plănuim să le ţinem de două ori pe lună, începând cu luna octombrie a acestui an. Companiile româneşti care au nevoie de valută vor cumpăra de la cei care o au. Rata de schimb la licitaţie, în opinia noastră, nu va afecta (şi vom încerca să nu afecteze) rata oficială de schimb sau alte tranzacţii comerciale. Permiteţi-mi să detaliez puţin această chestiune, care a fost mult dezbătută de economiştii români şi a beneficiat de sfatul FMI. În opinia noastră, ambele instrumente au potenţial, dacă sunt utilizate corect şi temporar, pentru că introduc o marjă mare de liberalizare a schimbului şi a sistemului de schimb valutar, pavând drumul spre convertibilitate. Consider că următoarele condiţii sunt necesare pentru îndeplinirea acestui scop:
Pentru conturile curente:
Să asigurăm un nivel de menţinere substanţial, cel puţin 30 la sută sau poate 50 la sută (acesta a fost un punct dezbătut)
Să fie nediscriminatoriu, să se aplice în mod egal în mai multe domenii ale economiei şi
Să exceptăm de la regulile de licenţiere acele importuri care sunt finanţate de retragerile din aceste conturi
Pentru licitaţiile de schimburi străine:
Să fie considerat un corelativ necesar al conturilor obişnuite, pentru a asigura o alocare mai raţională a schimburilor străine rare
Să evităm barierele administrative la cerere (de exemplu, prin limitarea persoanelor care pot licita sau sumele care pot fi limitate), evitând, astfel, corupţia
Să limităm diferenţa dintre rata de schimb oficială şi cea de la licitaţii şi
Să extindem licitaţiile cât de repede se poate, cu misiunea de a le utiliza ca o sursă cheie de informaţii pentru stabilirea unei rate de schimb unice.
Desigur, pentru a obţine convertibilitatea pentru moneda naţională a României, trebuie să continuăm ceea ce deja am început, de la începutul acestui an – aceasta este corectarea supraevaluării substanţiale a monedei naţionale. Am fost devalorizaţi semnificativ o dată şi poate vom mai fi în această situaţie în această toamnă. În acelaşi timp, trebuie să stabilim un regim al ratei de schimb valutar potrivit. În opinia mea personală – dezbătută până acum în România – aceasta poate fi făcută prin aranjarea (stabilirea) unui coş de monede, dar vreau să spun, o aranjare (stabilire) foarte flexibilă”.
Ce este Federal Reserve
Constituţia americană de la 1787 interzice explicit înfiinţarea unei Bănci Naţionale a Statelor Unite. Dar, la începutul secolului trecut, s-a forţat crearea unei Bănci Centrale numite Federal Reserve (FED), invocându-se stabilitatea economică. Astfel, FED a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de bancherul J. P. Morgan. În 1907, acesta a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5.400 de bănci au dispărut atunci). Apoi, Congresul american a demarat o anchetă, pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusă de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi omul celor mai puternici bancheri americani. Aldrich a propus, ca soluţie „salvatoare”, crearea unei Bănci Centrale care să apere SUA de dezastru. În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani, aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi, documentul i-a fost dat lui Aldrich, care l-a prezentat Congresului. La început, nu a avut sorţi de izbândă, dar, în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat. În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba, fără să clipească, constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Crăciun, când o mare parte din membrii Congresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA. Senatorul Louis McFadden spunea, în 1932, în Congresul american: „Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat controlat de bancherii internaţionali, care acţionează împreună, pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat Guvernul”.