Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Salvamontiştii salvează o femeie din munţii Cozia

Salvamontiştii vâlceni au plecat într-o acţiune de salvare a unei femei din Munţii Cozia. Femeia de peste 60 de ani, ce trăieşte într-o cabană în munţi, a refuzat sâmbătă ajutorul autorităţilor, nedorind să-şi părăsească locuinţa pentru nimic în lume. Însă, luni, 27 ianuarie 2014, la primele ore ale dimineţii, cinci salvamontişti au plecat spre cabana femeii, cu scopul precis de a o coborî din munţi. Ei au de parcurs pe jos circa 9 kilometri, prin nămeţi ce măsoară peste 1 metru înălţime. „Este destul de greu să se ajungă la cabana acestei femei, dar trebuie să o facem. Nu a vrut să coboare prima dată, însă acum trebuie neapărat să o ducem la un adăpost la poalele munţilor. Este periculos să rămână acolo în condiţiile în care se anunţă noi ninsori zilele viitoare” – ne-a declarat şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera.

Duminică, 26 ianuarie a.c., salvamontiştii au mai evacuat şi câţiva muncitori silvici de pe Valea Olăneşti. Muncitorii au rămas înzăpeziţi şi au cerut ajutorul autorităţilor.