Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: monitorulexpres.ro

România găzduiește primul exercițiu militar major după summitul NATO de la Varșovia

Foto: monitorulexpres.roMiercuri, în poligonul de la Cincu, județul Brașov, a început primul exercițiu militar major”Saber Guardian”, la care participă peste 2.700 de militari din cinci țări membre NATO(Bulgaria, Canada, Polonia, România, SUA) și cinci state membre ale Parteneriatului pentru Pace(Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina).

La ceremonia de deschidere a participat ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, care a declarat :că poligoanele de la Cincu, Babadag și Smârdan formează „triunghiul românesc de excelentă al instruirii militare“.

Și șeful Statului Major General, generalui Nicolae Ciucă a menționat că poligonul de la Cincu are capacitatea de conectare cu centre similare de înstrucție din Germania, Polonia, Bulgaria și Ucraina atât pe partea virtuală, cât și pe partea de comandă și control.

Circa 900 de militari români impreună cu 1.700 de militari americani dotați cu tancuri M1A2 Abrams și mașini de luptă blindate Bradley și cu 47 de militari canadieni cu mașini de luptă ale infanteriei vor executa exerciții tactice cu trageri de luptă. Ceilalți militari, din alte țări, vor participa la exercițiile de comandament și de instruire prin simulare asistată de calculator, interconectate cu Centrul de Instruire de la Novo Selo, Bulgaria, și cu Centrul de Instruire pentru Menținerea Păcii și Securitate de la Yavoriv, Ucraina.