Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Râmnicul, „asaltat” de soldaţi americani!

Mai multe vehicule de luptă ale US Army, alături de cele ale Armatei Române, au fost reunite într-o expoziţie de tehnică militară desfăşurată în parcarea privată de lângă Consiliul Județean. Zeci de râmniceni, printre care mulţi copii, au luat cu asalt vehiculele complexe de luptă, punând întrebări despre funcţionarea lor sau făcând fotografii cu soldaţii americani. Evenimentul are loc în contextul exerciţiului militar Saber Guardian 17 ce se desfăşoară, în această perioadă, în judeţul Vâlcea. Exercițiul Saber Guardian 2017 îşi propune să demonstreze posibilitatea de reacţie a Statelor Unite într-un mod integrat cu toate categoriile de forţe precum şi capacitatea de cooperare la nivel înalt cu statele aliate împotriva unei agresiuni regionale. Pe teritoriul României, Saber Guardian 2017 se desfășoară în peste 20 de poligoane și raioane de dislocare. La Râmnicu Vâlcea, americanii vor simula o trecere peste un curs de apă pe timpul nopții.