Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Îngrijorător: Îmbătrânirea demografică se accentuează, populația României continuă să scadă

Populația României, conform reședinței, a fost de 21,77 milioane de persoane la data de 1 iulie 2024, cu o scădere de 1% față de aceeași dată din 2023, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). În același timp, fenomenul de îmbătrânire demografică a continuat să se intensifice, numărul persoanelor vârstnice de 65 de ani și peste (4 milioane) depășind cu 927.000 populația tânără de până la 14 ani (3,07 milioane).

Populația de la orașe reprezintă 55,6% din total, iar femeile constituie majoritatea, cu 51,2%. Conform INS, vârsta medie a populației a ajuns la 42,7 ani, iar vârsta mediană a urcat la 43,5 ani, ambele valori fiind mai mari comparativ cu anul precedent. La nivel urban, populația a fost de 12,11 milioane de persoane, în scădere cu 0,4% față de 2023, în timp ce în mediul rural s-a înregistrat o creștere similară de 0,4%, atingând 9,67 milioane.

Indicele de îmbătrânire a crescut de la 124,9 la 130,2, indicând o creștere de 0,4 puncte procentuale în ponderea vârstnicilor și o scădere de 0,3 puncte în rândul tinerilor. Grupa de vârstă 45-49 ani reprezintă cel mai mare segment al populației, având o pondere de 8,6%, cu o ușoară diferență între bărbați (9%) și femei (8,3%).

În rândul copiilor, grupa de vârstă 0-4 ani are o pondere de 4,3%, fiind mai mică decât grupele 5-9 și 10-14 ani (4,9%). Datele detaliate vor fi disponibile pentru descărcare începând cu 15 noiembrie 2024, prin baza de date TEMPO.