Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: urbanclick.com

Predealul la un pas de dezastru? Un tren plin cu ţiţei a luat foc!

Foto: urbanclick.comIncendiul care ar fi putut declanşa o catastrofă ecologică a izbucnit de la locomotivă unui tren care transporta 19 vagoane cu ţiţei. Evenimentul a avut loc chiar la ieşirea din tunelul situat în apropierea oraşului.

Imediat, la faţa locului s-au deplasat patru autospeciale ale pompierilor, dar intervenţia n-a fost deloc una uşoară din cauza lipsei unor surse de apă. Cu toate acestea, pompierii au reuşit să evite o catastrofă ecologică localizând şi lichidând incendiul într-un timp record. Din câte se cunosc la această oră, nu au fost semnalate victime. Ancheta în derulare va stabili cu precizie ce anume a declanşat incendiul.