Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Poliţia Rutieră: Transfăgărăşean şi Transalpina sunt închise circulaţiei

Poliţia Rutieră a anunţat că cele două şosele spectaculoase din România, Transfăgărăşean şi Transalpina au fost închise circulaţiei pe toată perioada iernii, iar şoferii sunt rugaţi să respecte aceste restricţii.

Transfăgărăşean, DN 7 C, este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

În ceea ce priveşte Transalpina, DN67C, această frumoasă şosea este închisă până în data de 31 martie 2016, între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.