Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Peste 300 de sportivi vor participa la „Serbările Zăpezii”

Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Asociația Județeană Sportul pentru Toți, organizează în data de 04.02.2017, începand cu orele 10.00, Serbările Zăpezii, pe domeniul schiabil ”Ski Resort Transalpina”, de la Vidra.

Au fost pregătite mai multe surprize și concursuri ce vor cuprinde probe specifice sporturilor de iarnă, dupa cum urmează: alergare pe zăpadă în saci, desene pe zăpadă, trasul cu franghia, etc. Celor care se vor situa pe locurile fruntașe, D.J.S.T. Vâlcea le va oferi premii ce vor consta în: tricouri, medalii, diplome și cupe.

La acest eveniment sunt asteptați aproximativ 300 de sportivi de pe raza județului Vâlcea, cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani.