Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PERICOL de explozie pe VALEA OLTULUI

Pompierii militari ai ISU Vâlcea au fost în alertă pe Valea Oltului, din cauza a două tiruri pline cu combustibil, care au derapat pe carosabil, s-au răsturnat, existând riscul de a se produce o explozie.
Primul tir s-a răsturnat în data de 28 martie 2015, în jurul orei 07.30, pe DN 7, pe raza localităţii Călimăneşti. Pompierii au fost chemaţi pentru că rezervorul de combustibil al tirului s-a spart, iar pe carosabil mai curgea şi ulei. Astfel, angajaţii ISU au asigurat măsurilor de protecţie circa 3 ore până ce carosabilul a fost curăţat, iar tirul a fost luat de acolo.
Un alt tir a provocat probleme pe Valea Oltului, la Câineni, azi-noapte, mai exact în data de 30 martie a.c., în jurul orei 02.42. Din primele informaţii, se pare că pe carosabil s-au împrăştiat materialele combustibile transportate, fiind vorba de dulciuri şi alcool. „Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la un tir pe DN 7, pe raza localităţii Câineni. Din cauza împrăştierii pe carosabil a materialelor combustibile transportate (dulciuri alcool), a fost necesară asigurarea măsurilor de protecţie circa 1 h şi 30 min până la remedierea situaţiei” – se arată într-un comunicat de presă al ISU Vâlcea.