Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: crestin-ortodox.ro

Pentru a ajunge la o mănăstire din Vâlcea, un moldovean a intrat ilegal în România!

Foto: crestin-ortodox.roÎşi dorea cu ardoare să ajungă la o mănăstire din judeţul Vâlcea, iar pentru asta a riscat destul de mult, încercând să intre ilegal în România. Este vorba despre un moldovean de 43 de ani, care în data de 8 martie a fost prins de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să intre ilegal în ţara noastră, pe la Măcăreşti.

Omul le-a spune poliţiştilor că dorea să ajungă la Mănăstirea Frăsinei, din localitatea Muereasca, judeţul Vâlcea, însă nu avea asupra sa nici un act de identitate. De aceea, bărbatul a fost condus la Secţia de Poliţie de Frontieră, acolo unde a mărturisit că voia să ajungă în România traversând râul Prut cu ajutorul unei camere auto.

„Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare în România prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Conform acordului încheiat între România și Republica Moldova, bărbatul a fost predat autorităților de frontieră ale Republicii Moldova” – se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.