Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pârtiile Transalpina Ski Resort promovate la nivel naţional de Ciuc Premium Natur Radler® şi Groove Hour

A fost lansată a cincea ediţie a proiectului naţional de informare și promovare gratuită a pârtiilor de schi omologate din România, i-Tour Schi, implementat şi anul acesta de SC Groove Hour SRL şi susţinut de Ciuc Premium Natur Radler®.

„i-Tour Schi 2015 se evidenţiază şi anul acesta prin inovare şi acoperire naţională atât offline, cât şi online în promovarea destinaţiilor de schi şi snowboard din ţară, ca urmare a cercetării necesităţilor iubitorilor sporturilor de iarnă de orice nivel. Astfel, în 2015, pe lângă cele 220.000 de pliante cu hărţile pârtiilor de schi şi snowboard din 17 judeţe, diseminate gratuit pentru turişti, hotelieri şi administratorii pârtiilor, vom pune la dispoziţia celor interesaţi, în premieră, Şcoala de schi „i-Tour Schi” şi 6 excursii de o zi pe pârtii. Şcoala de schi va fi implementată cu ajutorul monitorilor de schi din cele 6 zone acoperite de proiect, în regim gratuit pentru începătorii care se vor înscrie pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/itour.ro, iar excursiile vor fi acordate prin concurs pe aceeași pagină, în parteneriat cu ski-bus.ro. Mai multe informatii pot fi găsite pe website-ul www.i-tour.ro.,” menţionează Dan Frigioiu, manager Groove Hour.

i-Tour Schi 2015 înseamnă 220.000 de pliante gratuite cu hărţile a peste 150 de pârtii omologate din 17 judeţe din România, distribuite în peste 300 de unități de cazare, centre info-turistice şi pârtii de schi din ţară. Ca şi în ediţia de anul trecut, ele sunt grupate pe şase zone geografice: Ardeal, Banat şi Valea Jiului, Harghita şi Covasna, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, Moldova şi Valea Prahovei. Online, i-Tour Schi comunică prin website-ul www.i-tour.ro, pagina de Facebook http://www.facebook.com/itour.ro, dar şi printr-o hartă interactivă cu toate locaţiile domeniilor schiabile marcate cu simboluri individuale din care se deschide harta fiecărui domeniu şi o secţiune de informaţii. Harta interactivă poate fi preluată şi integrată în orice altă pagină web.

„Ciuc Natur Radler® susține un stil de viață activ și mișcarea indiferent de sezon. Împreună cu i-Tour ne dorim să promovăm destinațiile de schi din România și turismul activ. Poveştile de la sfârşitul unei zile pe schiuri, placă sau chiar sanie sunt cu atât mai savuroase alături de experienţa inconfundabilă a unui Radler adevărat. În momentele de pregătire dinaintea sportului poți savura Ciuc Radler ® 0.0, iar în momentele de după schi, Ciuc Natur Radler® aduce un plus de gust unui stil de viață activ. Ciuc Radler ® este potrivit pentru cei care îndrăznesc să facă lucrurile puțin diferit, neputând să lipsească din proiectul i-Tour”, a declarat Jeanina David, Brand Manager, HEINEKEN Romania.

„A cincea ediţie a proiectului „i-Tour Schi”, realizat alături de Ciuc Premium Natur Radler® aduce anul acesta pârtiile de schi şi snowboard şi mai aproape de iubitorii sporturilor de iarnă, prin proiectele pilot dar şi prin pliantele distribuite cu atenţie si prin interacţiunea din mediul online. Mulţumim Ciuc Premium Natur Radler® pentru că a făcut posibilă continuarea proiectului şi vă dorim distracţie plăcută pe pârtie!” a declarat Anca Stănilă, Project Manager i-Tour, Groove Hour.

Despre i-Tour:„i-Tour” este un proiect naţional de informare şi promovare turistică, iniţiat în 2005 de Groove Hour. În sezonul de iarnă 2014-2015 continuă promovarea pârtiilor de schi omologate din ţară şi dezvoltă o campanie mixtă offline si online de informare turistică la nivel naţional. „i-Tour Schi”, proiectul dedicat sporturilor de iarnă atinge anul acesta 55 de localităţi, din 16 judeţe, materialele de promovare însumând 220.000 de exemplare şi fiind diseminate în judeţele: Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vâlcea. Materialele conţin hârţile pârtiilor omologate din fiecare staţiune atinsă şi sunt grupate în 6 modele destinate zonelor geografice: Ardeal, Banat şi Valea Jiului, Covasna şi Harghita, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, Moldova şi Valea Prahovei. Fiecare tip de material conţine hărţile domeniilor schiabile din zona aferentă şi este diseminat în toate locaţiile selectate din regiune. Începând din 2005, proiectul naţional de informare şi promovare turistică i-Tour a produs peste 3.000.000 de pliante de informare turistică gratuite diseminate în peste 600 de locaţii din zonele de trafic maxim din ţară: Litoral, Delta Dunării, Valea Prahovei şi din alte judeţe ale ţării. Alte iniţiative desfăşurate în cadrul i-Tour:”i-Tour Schi” proiect naţional de promovare a pârtiilor de schi omologate din întreaga ţară, alături de Ciuc Premium® şi Ciuc Premium Natur Radler®, „Redescoperă valorile!” proiect dedicat judeţului Braşov, „Constanţa Primul pas în lunga ta călătorie” album dedicat monumentelor din municipiul Constanţa, i-Tour Plaja.