Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

NEWS ALERT: Un militar român mort şi alţi patru răniţi într-un exerciţiu tactic în Germania

Tragicul eveniment a avut loc vineri, 5 septembrie a.c., în Germania, militarul român şi cei patru răniţi fiind implicaţi într-un accident. Totul s-a întâmplat pe timpul unui exerciţiu multinaţional „Saber Junction 14”, în Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania.

Conform MApN, în timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic, vehiculul de tip HMMWV, în care se aflau cei cinci militari, s-a răsturnat la intrarea pe un drum secundar. Medicii de la unitate le-au acordat imediat îngrijiri medicale răniţilor, însă, din păcate, plutonierul Adrian-Constantin Leu a decedat la scurt timp după producerea accidentului. Răniţii au fost transportaţi la unităţi medicale din Germania.

În acest moment nu se cunosc cauzele producerii accidentului, dar la nivelul unităţii s-a constituit o comisie de cercetare.