Incendiu devastator în cartierul Ostroveni din Rm. Vâlcea, acolo unde un bărbat de 69 de ani, imobilizat la pat, a murit ars de viu. Pompierii au fost anunţaţi în jurul o 06.21, când locatarii blocului 9, de pe Aleea Trandafirilor au observat că din apartamentul bătrânului bolnav de la parter iese fum negru.
Ajunşi la faţa locului, angajaţii ISU Vâlcea au fost nevoiţi să evacueze alte 30 de persoane, pentru că fumul gros de pe scară risca să-i intoxice. Cu toate acestea, cele trei ambulanţe ajunse la faţa locului au acordat ajutor medical unui număr de 10 persoane, mai exact unor femei care au făcut atacuri de panică, dar şi unor locatari intoxicaţi cu fum. După zeci de minute, pompierii au reuşit să stingă fumul din dormitorul bătrânului, însă pentru el nu s-a mai putut face nimic. Din primele cercetări a reieşit că flăcările au pornit de la o ţigară nestinsă, iar bărbatul era singur în casă şi nu s-a putut salva, pentru că, aşa cum spuneam, el era imobilizat la pat.
Lasă un comentariu