Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Marin Mihaela Rodica – nominalizată la Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi

Este absolventă a Universităţii de Stat din Piteşti – Facultatea de Teologie Ortodoxă, specialitatea Teologie şi Asistenţă Socială, promoţia 2005, şi a masterului „Evaluare și supervizare în asistenţă socială” în cadrul Universităţii din Bucureşti – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (2007).
Din luna august a anului 2005 este angajata Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, neavând contractul individual de muncă întrerupt sau suspendat, desfăşurând activităţi în mai multe servicii destinate protecţiei copilului.
Ca asistent social în cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi s-a remarcat prin capacitatea de analiză şi sinteză, comportamentul echilibrat, răbdarea, adaptabilitatea şi capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Această poziţie i-a oferit oportunitatea de a fi în contact direct cu instituţii publice şi organizaţii non-guvernamentale active în prevenirea şi combaterea discriminării persoanelor cu dizabilităţi şi protecţia copilului.
Îşi adaptează modul de lucru în funcţie de particularităţile fiecărui caz, bazându-şi intervenţia pe identificarea tuturor vulnerabilităţilor şi nevoilor, efectuarea unei evaluări realiste a resurselor disponibile ale familiei, dar şi ale sistemului de întrajutorare, programarea serviciilor de aşa manieră să ajute beneficiarii, încurajarea părinţilor/reprezentantului legal al copilului de a-şi clarifica şi analiza toate problemele, informare realistă a acestora în vederea sprijinirii copilului, încurajarea familiei în orice demers de sprijinire a copilului şi inducerea unei gândiri care să accentueze părţile pozitive.
S-a implicat în organizarea şi implementare activităţilor desfăşurate cu ocazia Zilelor Asistenţei Sociale: simpozion cu tema „Cine este asistentul social?” la Liceul Teoretic „Gheorghe Surdu” Brezoi; interviu acordat jurnaliştilor ziarului Vocea Vâlcii pentru promovarea şi valorizarea profesiei de asistent social.
Consideră că rolul asistentului social în cazurile copiilor cu nevoi speciale este vital, în raport cu celelalte profesii de tip asistenţial – de integrator şi coordonator al eforturilor de restaurare a normalităţii în sistemele sociale.