Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Klaus Iohannis A SEMNAT legea: Riscaţi închisoarea dacă le faceţi asta vecinilor

Un proiect controversat a primit, recent, votul Camerei Deputaţilor, iar zilele trecute a fost promulgat de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, cei care trăiesc la bloc şi fac acest lucru vecinilor riscă pedepse cu închisoarea de la trei luni la doi ani. Este vorba despre un proiect care prevede mai multe schimbări aduse legislației privind producerea și furnizarea căldurii în sistem centralizat.
Concret, cei care montează în apartament dispozitive periculoase pentru vecinii lor, riscă să ajungă la închisoare.
„Montarea şi punerea în funcţiune a unor instalaţii sau echipamente în interiorul unei locuinţe sau a unui condominiu, care pun în pericol sănătatea populaţiei sau integritatea infrastructurii edilitare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, se precizează în proiectul de act normativ.
De asemenea, sustragerea de energie termică va reprezenta infracțiune de furt și va fi pedepsită potrivit legislației penale.
Potrivit avocatnet.ro, constatarea modificărilor făcute instalațiilor, fie ele sisteme periculoase pentru cei ce locuiesc în apartament sau pentru vecini sau sisteme concepute pentru a fura energie termică, se va face de către reprezentanții furnizorilor de utilități sau cei ai administrației locale.
În proiect este prevăzută şi reducerea cotei de taxă pe valoarea adăugată (TVA) aplicate energiei termice. Începând de anul viitor cota de TVA va fi de 5%.