Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCREDIBIL: Vâlceanul care face greva foamei de 2 luni de zile

De mai bine de 2 luni de zile, un protestatar din Câineni, Mircea Robescu, a intrat în greva foamei, considerându-se neîndreptăţit de justiţie şi, în general, de societate. Speţa este una arhicunoscută, fiind vorba despre un conflict în cadrul Obştii Moşnenilor Robeşti. În ciuda numeroaselor zile de când susţine că nu a mai mâncat, starea sa de sănătate este una bună. Până şi celebra învăţătoare Cristiana Anghel, care a ajuns senator, n-a rezistat decât 70 de zile cu această formă extremă de protest, iar vâlceanul nostru din Robeşti vrea să stabilească, pare-se, un nou record.

Din punct de vedere medical, şi poţi apela la orice cunoscător în domeniu pentru o opinie avizată, dacă un om ar sta timp de 2 luni de zile în greva foamei, starea lui de sănătate ar fi una precară şi ar avea nevoie de asistenţă medicală permanentă. Numai că Mircea Robescu face „greva foamei” la domiciliul personal şi pune ambulanţele pe drumuri inutil. „Confirm că cetăţeanul din Robeşti este în greva foamei. Cel puţin la nivel declarativ. Ce să vă spun, dacă nu ar fi mâncat timp de 2 luni de zile, starea lui de sănătate era alta. Eu nu pot, însă, să risc. De 2 ori pe zi trimitem ambulanţa la Robeşti de la Brezoi. Eu înţeleg că asta implică cheltuieli din partea statului, dar sunt alte organe competente care să decidă ce este de făcut cu acest om. Dacă, Doamne fereşte, păţeşte ceva, eu răspund” – ne-a declarat directorul Ambulanţei Vâlcea, Petre Duinea.

Luptă împotriva mafiei lemnului din Ţara Loviştei

Scandalul din Obştea Moşnenilor Robeşti s-a declanşat în urmă cu mai bine de trei ani. Imediat după ce fostul preşedinte al obştii Dumitru Panu a decedat, moşnenii au cerut de mai multe ori să fie convocată o adunare generală pentru a alege o nouă conducere. Numai că, de fiecare dată, Gheorghe Robescu şi controversatul avocat Bogdan Tudor au împiedicat alegerea unei noi conduceri, atacând în instanţă fiecare hotărâre a adunării generale. Între timp, vicepreşedintele Obştii Moşnenilor Robeşti, Gheorghe Robescu se pare că a încheiat mai multe contracte cu exploatatorii forestieri, iar banii nu se ştie ce cale au ales, pentru că moşnenii nu au acces la acte. S-au făcut zeci de plângeri la Parchetul Brezoi, dar şi la ITRSV Vâlcea, însă situaţia nu s-a schimbat cu nimic, ba mai mult, pădurile obştii sunt defrişate tot mai mult.

Văzând că oamenii legii nu sunt în stare să ia măsuri, moşneanul Mircea Robescu a decis să atragă atenţia asupra ilegalităţilor ce se comit în Obştea Moşnenilor Robeşti prin intrarea sa în greva foamei. Doar aşa a considerat omul că se va face auzit, iar autorităţile judeţului se vor apleca asupra acestui caz.

Fostul prefect Mircea Nadolu a solicitat conducerii ITRSV Vâlcea să răspundă solicitărilor moşnenilor Obştii Moşnenilor Robeşti şi să facă un control de fond acolo privind predarea-primirea de la Ocolul Silvic „Valea Lotrului” Malaia-Ciunget către Ocolul Silvic „Sălişte”. Deocamdată, cazul a rămas în stand-by, iar noul prefect Dumitru Cornoiu ne-a spus că va verifica despre ce este vorba şi va dispune măsuri în acest caz.