Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

INCENDII de vegetaţie uscată în RÂMNICU VÂLCEA

Nu mai puţin de 3.500 de metri de vegetaţie uscată au ars în două locaţii din municipiul Râmnicu Vâlcea, în după-amiaza zilei de miercuri, 8 aprilie 2015. Pompierii de la ISU Vâlcea au fost solicitaţi de cetăţeni să intervină pe străzile Sacerdoţeanu şi Eftimeştilor, după ce câţiva râmniceni aiuriţi au dat foc la vegetaţia uscată şi au lăsat-o nesupravegheată. „Până la stingerea flăcărilor, a ars vegetaţia uscată pe o suprafaţă de circa 3500 de mp. Cercetările preliminarii arată că în ambele cazuri, flăcările s-au declanşat în urma folosirii focului deschis fără respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor” – susţin pompierii.

Pentru că în ultimele săptămâni au avut loc extrem de multe incendii de vegetaţie uscată, pompierii au transmis şi câteva reguli ce trebuie respectate. Iată-le:
– nu aprindeţi focul în aer liber în locuri cu pericol de incendiu şi în condiţii meteorologice cu intensificări ale vântului;
– respectaţi următoarele distanţe de siguranţă: minim 40 m faţă de locuri cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi,etc.; cel puţin10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie,textile, etc. şi peste 50 de m faţă de pădure;
– asiguraţi la locul arderii mijloace şi materiale pentru o eventuală stingere a incendiului (butoi cu apă, stingător, lopeţi, mături din nuiele);
– supravegheaţi permanent arderea, iar la sosirea nopţii stingeţi focul şi verificaţi cu atenţie zona;
– educaţi şi supravegheaţi cu atenţie copiii pentru a nu se juca cu focul;
– în situaţia izbucnirii unui incendiu, anunţă imediat serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitatea dumneavoastră şi la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.