Acasă Eveniment ÎN ATENŢIA POLIŢIEI RUTIERE VÂLCEA! Oamenii cer ajutorul poliţiştilor!

ÎN ATENŢIA POLIŢIEI RUTIERE VÂLCEA! Oamenii cer ajutorul poliţiştilor!

foto Vocea Valcii

foto Vocea ValciiPe DN 64, la Râureni, pe patru benzi, au avut loc, în ultimii ani, zeci de accidente grave, acolo găsindu-şi sfârşitul foarte mulţi oameni. Ei bine, pe acea porţiune de drum cei mai expuşi sunt pietonii, care-şi pun vieţile în pericol ori de câte ori traversează drumul.

De aceea, angajaţii de la fabricile din zonă cer ajutorul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Vâlcea, rugându-i pe poliţiştii de circulaţie să ia măsuri pe DN64, înainte ca alţi vâlceni să moară sub roţile maşinilor conduse de şoferi vitezomani şi inconştienţi. Vâlcenii cer ca la trecerile de pietoni, din apropiere de fabrica de conserve Annabela să fie amplasate opritoare, pentru ca şoferii să încetinească, iar pietonii să treacă strada fără teamă.

„Vă rog din suflet să ne ajutaţi. La Annabela de la Râureni, fosta fabrică de conserve, pe strada principală, se întâmpla mereu incidente din cauza unor şoferi inconştienţi. Au ajuns bietele muncitoare să treacă strada la staţie cu spaimă. Nu se pot monta nişte opritoare aşa cum au făcut la Batcom de când cu acel oribil accident? Văd aproape zilnic incidente acolo, iar Poliţia Rutieră nu a luat nicio măsură până acum” – se arată într-un mesaj primit la redacţia Vocea Vâlcii.

Aşteptăm cu interes un răspuns al conducerii Poliţiei Rutiere Vâlcea, însă, mai înainte de toate, aşteptăm măsurile luate de rutieri.

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.