Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Govoreanu Gheorghe trimis în judecatăpentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus prin rechizitoriu, la data de 01.10.2013, trimiterea în judecată a inculpatului Govoreanu Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în ziua de 12.09.2013, pe fondul unor neînţelegeri anterioare, inculpatul a lovit cu un cuţit de bucătărie (cu lama de 10 cm) pe fosta sa noră, victima D.I.E., în vârstă de 39 de ani, în zona supraclaviculară dreapta, în timp ce se afla în apropierea locuinţei acesteia din urmă situată într-o comună din judeţul Vâlcea. Imediat după ce a fost lovită de inculpat, victima a reuşit să fugă, deşi sângera abundent, însă după ce a parcurs câţiva metri, pe fondul hemoragiei interne şi externe, aceasta s-a prăbuşit în şanţul din marginea drumului cu faţa în jos. După ce victima a căzut, inculpatul a mai lovit-o de câteva ori cu un lanţ din metal pe care îl avea asupra sa, în prezenţa copiilor victimei. În urma loviturilor aplicate a rezultat decesul victimei.

Reamintim că, la data de 13.09.2013, procurorii au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, măsură admisă de magistraţii Tribunalului Vâlcea.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.