Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Google a adus în Europa ochelarii inteligenţi GLASS

Ochelarii inteligenţi GLASS utilizează programul Android al GOOGLE şi au nevoie de un smartphone pentru conexiunea la internet. Google Glass poate face poze şi înregistrări video cu o cameră controlată vocal. Pe ecranul Glass, vizibil doar pentru utilizator, pot fi afişate informaţii la cerere.

Produsul este încă în faza beta (de testare), dar a fost scos de Google la vânzare pentru ca utilizatorii să raporteze eventuale probleme şi să transmită sugestii pentru îmbunătăţiri.

Disponibili până acum doar în SUA, Google Glass se găseşte acum şi în Marea Britanie la preţul de 1.000 lire sterline (1.700 dolari), uşor peste cel de pe piaţa americană, unde costă 1.500 dolari.

Preţul Glass ar putea ajunge să coste aproximativ cât un smartphone obişnuit. Potrivit estimărilor firmei de cercetare IDC, preţul ar trebui să coboare în acest an la 300 de dolari, iar până în 2018 la 260 de dolari.