Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE: Copiii s-au bucurat de tehnica poliţiei și s-au fotografiat cu motocicleta Poliţiei Rutiere

Poliţiştii vâlceni au marcat împlinirea a 195 de ani de atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne. În data de, 25 martie a.c., poliţiştii din cadrul tuturor structurilor Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, sprijiniţi de Centrul Chinologic dr. Aurel Greblea Sibiu au sărbătorit alături de comunitate, Ziua Poliţiei Române.

Astfel, vâlcenii au putut observa îndeaproape dotările autospecialelor Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă, Serviciului şi Biroului Rutier, Serviciului Acţiuni Speciale, Poliţiei de Proximitate, Serviciului Criminalistică. Copiii s-au bucurat de tehnica poliţiei, primind, de asemenea cadou fotografi făcute cu motocicleta Poliţiei Rutiere.

Luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale au prezentat categoriile de armament pe care aceştia le utilizează în acţiunile lor, precum şi modul cum acestea funcţionează. Poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au distribuit la punctul de informare-documentare flyere cu mesajele campaniilor de prevenire aflate în derulare.

Poliţiştii Centrului Chinologic dr. Aurel Greblea – Sibiu au făcut demonstraţii ale modului de acţiune cu mai mulţi câini de serviciu folosiţi pentru imobilizarea rău-făcătorilor şi descoperirea de material exploziv şi droguri, iar luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Vâlcea au făcut de asemenea, demonstraţii cu privire la modul de intervenţie.

Reprezentanţii Corpului Naţional al Poliţiştilor au acordat vizitatorilor materiale promoţionale, iar doamnelor şi domnişoarelor flori. Impresionaţi de prezentările făcute, vizitatorii au dorit să imortalizeze aceste momente, solicitându-le poliţiştilor să se lase fotografiaţi împreună cu aceştia.