Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: SOLIDARI CU DIASPORA! Zeci de vâlceni au protestat în centru „La ceas”

Peste 100 de vâlceni s-au adunat sâmbătă, 8 noiembrie a.c., în centrul Râmnicului, în punctul „La ceas”, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de faptul că mii de români nu au putut să voteze în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Înarmaţi cu afişe pe care era inscripţionat mesajul „Solidari cu Diaspora”, vâlcenii s-au aşezat în şir indian, simulând că stau la coadă pentru a vota. Ei au cerut Guvernului României, în acest mod, să le dea voie să voteze românilor din străinătate, în turul II de scrutin, în data de 16 noiembrie 2014. Protestul a fost unul liniştit, de bun – simţ, fără scandări şi injurii aduse politicienilor. „A fost un protest în linişte, în solidaritate cu Diaspora. Nu am avut voie să scandăm nimic şi de aceea oamenii de pe stradă nu prea au înţeles ce facem noi acolo. Dar la protestul de miercuri vom schimba foaia” – ne-a declarat Dali Popa, unul dintre organizatorii protestului.

Trebuie menţionat că printre protestatari au fost şi câţiva tineri ACL Vâlcea, care au anunţat că miercuri, 12 noiembrie a.c., la ora 19.00, „La ceas”, vor organiza un miting de amploare.

sursa foto: Ciprinel Cip