Pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou VÂLCEA” a apărut recent o fotografie care ilustra metoda ingenioasă prin care unii râmniceni au reuşit să introducă o canapea într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc din Râmnicu Vâlcea, vizavi de Hanul Haiducilor.
Imaginile, dar şi comentariile administratorilor, au fost preluate şi de publicaţia noastră, precum şi de câteva ziare şi televiziuni naţionale, citat fiind administratorul paginii care afirma că macara cu care s-a băgat canapeaua în apartament ar fi aparţinut Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Prin intermediul unui comunicat de presă, primarul interimar Ion Gigi Matei precizează că utilajul care apare în fotografiile postate pe pagina „Ai parcat ca un bou VÂLCEA” nu aparţine Primăriei.
„Ca urmare a mai multor materiale ”jurnalistice” apărute în miloace media locale şi naţionale în care, preluîndu-se o postare de pe o reţea de socializare, se afirmă că un utilaj al Primăriei municipiului ar fi prestat o activitate în regim privat (şi, mai mult decât atât, complet riscantă!) – respectiv ridicarea unei canapele la etajul trei al unui bloc din zona ”Hanul Haiducilor” – trebuie făcute următoarele precizări:
Utilajul care apare în fotografiile prezentate nu este autospeciala cu nacelă a Direcţiei Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului, utilizată pentru intervenţii la înălţime.
Pentru deplină lămurire, prezentăm fotografii al autospecialei D.A.D.P., din care rezultă clar diferenţele (forma platformei, sistemul de calare etc.) faţă de utilajul suprins în fotografiile date publicităţii.
Nu cred că preluarea fără nici o verificare a unei postări de pe o reţea de socializare şi răspândirea unor minciuni doar de dragul senzaţionalului au vreo legătură cu jurnalismul, destinat, în primul rând, informării corecte a cititorilor”, precizează primarul interimar Ion Gigi Matei.
Lasă un comentariu