Primarul Gigi Matei spune că acţiunea este ilegală
În această dimineaţă, poliţiştii comunitari din Râmnicu Vâlcea au avut o acţiune de protest. Oamenii au avut trei revendicări, un sport de 7,5 % de radiaţii, normă întreagă de hrană pentru luna decembrie şi supliment de hrană începând cu luna ianuarie a anului viitor, conform ordonanţei de urgenţă a Guvernului Ponta.
Liderii de sindicat au avut discuţii cu primarul interimar, Ion Gigi Matei, discuţii care nu au dus la un numitor comun. „Nu s-a rezolvat nimic. Cică noi am înţeles greşit, dânşii nu au recunoscut că au spus că ne vor da banii pe care-i merităm. Ba, mai mult, domnul secretar îşi permite să ne ameninţe că va face plângere penală împotriva liderilor de sindicat, pentru instigare. Aşteptăm aceste plângeri penale. Aşa cum am urcat, aşa am coborât de la discuţii. Norma de hrană o să fie pe ordinea de zi a Consiliului Local dar, din punctul nostru de vedere, raportul de specialitate nu este corect întocmit. În loc să se invoce ordonanţa de urgenţă se invocă altă lege. Voi ieşi la colegi, le voi spune rezultatul şi apoi vom decide ce vom face în continuare, cum vom acţiona pe viitor.”, a spus lidera de sindicat, Carmen Dumitrescu.
„Prin protestul – neautorizat! – din dimineaţa acestei zile, cele două sindicate din Poliţia Locală a municipiului Râmnicu Vâlcea pun presiune asupra conducerii Primăriei, interpretând în mod eronat noile prevederi legale ce urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2015. Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local propus de Primărie pentru şedinţa ordinară de miercuri, 26 noiembrie – referitoare la acordarea normei de hrană pentru poliţitii locali pentru anul următor – este redactat în conformitate cu legislaţia în vigoare, presiunile de modificare a acestuia putând fi asimilate ca o instigare la încălcarea legii, fapt sancţionat de legea penală. Ei au o interpretare diferită a ordonanţei de urgenţă care va intra în vigoare în ianuarie 2015. Referitor la celelate două solicitări ale lor, domnul secretar le-a explicat că nu au suport legal, nu pot să fie puse în practică până nu apar anumite reglementări legale. Administraţia locală a municipiului Râmnicu Vâlcea a dovedit, în ultima perioadă, totala disponibilitate pentru soluţionarea problemelor sesizate de către poliţiştii locali în acord cu cadrul legal existent dar nu vom ceda unor presiuni nelegitime”, a replicat Matei.
Lasă un comentariu